Recent, brandul de moda si design Anthropologie a lansat o colectie de haine inspirata din portul traditional maramuresean: de la ii, fote si bundite la motive florale si geometrice.

Se spune adeseori ca nu stim sa apreciem la justa valoare bogatia culturii traditionale romanesti, insa noroc ca stiu altii s-o faca. Recent, brandul de moda si design Anthropologie a lansat o colectie de haine inspirata din portul traditional maramuresean: de la ii, fote si bundite la motive florale si geometrice care provin din una dintre cele mai frumoase zone ale tarii. Chiar si fotografiile care ilustreaza colectia au fost realizate intr-un cadru care aduce perfect cu un sat traditional din nordul tarii noastre. Colectia e disponibila spre vanzare in magazine din Statele Unite, Marea Britanie si Canada, dar se poate cumpara si online in peste 30 de alte tari.