Prieteni, nu exista oras in aceasta Europa care sa aiba o rezonanta atat de puternica, o istorie fabuloasa, lumini care dau o fata minunata cladirilor noaptea, un stil de viata sanatos si voios, iubire pe toate strazile si oameni de toate soiurile. Da, la Paris ne referim. E un oras care aduce Frantei anual cateva miliarde de dolari numai din turism. E un oras cu influente diferite, ce atrage oameni din Asia si pana in America. E un loc magic pentru relaxare si inspiratie. E... Paris.
In Paris, multe popoare au adus ofrande. Astfel, gasim peste Sena podul Alexandru al III-lea, construit de catre rusi. In piata Concorde, intre gradinile Tuileries si Champs Elysees, exista un obelisc egiptean si mai multe statuete. La inceput, am vrut fireste sa ma uit dupa turnul Eiffel. El se poate vedea de la Sacre-Coeur, de pe Rivoli, din croaziera pe Sena si desigur de pe Champs Mars, acolo unde a fost ridicat de catre Gustave Eiffel. O sa va surprinda faptul ca turnul nu a fost deloc iubit de parizieni. A fost urat, pentru ca era considerat hidos. Acum, turnul este principalul obiectiv, ajungand in bannere sau suveniruri sa inlocuiasca litera A din Paris. Este superb atat ziua cat mai ales noaptea, cand este iluminat in galben (uneori schema de lumini se schimba in functie de un eveniment sau sarbatoare - anul trecut a fost rosu cu albastru) si la ora fixa se aprind mii de flash-uri, timp de cinci minute.
Sunt atatea lucruri de facut in Paris. Cand tot ce ai vazut prin filme sau prin carti iti apare inaintea ochilor, esti coplesit. Nu stii ce sa vezi mai intai. Iti incepi ziua cu o cafea si cateva croasante, mergand pe jos sau cu metroul (exista si double deckere pentru tururi pe la obiective, insa nu cred ca e chiar bine sa vezi minunatiile astea dintr-un autobuz) pe strazile largi sau pe cele inguste. Urci pana la Montmartre, acolo unde, in Place du Tertre, pictorii realizeaza portrete pentru oricine. Aproape este manastirea Sacre-Coeur, impunatoare. De acolo se poate vedea orasul, intrucat Montmartre este asezat pe o colina...
Va las in continuare sa admirati 30 de poze, iar in scurt timp revin cu partea a doua!
Cu stima,
Monsieur Poisson sau Domnul Peste.