Inca din cele mai vechi si grele vremuri, romanii au nascocit fel de fel de vorbe pe cat de simple, pe atat de intelepte, pentru a spune lucurilor pe nume in modul franc si poetic cum numai ei stiu sa o faca. Proverbele romanesti sunt si astazi si vor ramane mereu, la fel de actuale, indiferent de circumstante. Iar acest lucru nu poate fi decat dovada vie a istetimii si intelepciunii unui neam care stie sa faca haz de necaz chiar si cand simte ca ii fuge pamantul de sub picioare.
Va prezentam, in clipele care urmeaza, o selectie inedita cu unele dintre cele mai profunde proverbe romanesti.
Amanarea e hotul timpului.
Cel ce pierde drumul e bucuros si de carare.
Darul la timp daruit pretuieste indoit.
Radacina e amara, dar roadele dulci.
Vino necazule, dar vino singur.
Fa ce poti, cand n-ai alta de facut. Fapta buna nu are lauda.
Lacatul nu se pune la usa pentru hoti, ci pentru oameni cinstiti.
Vremea pe vreme a nascut.
Fa-ti de cap, pana peste cap, dar cu cap!
Nu-mi place pentru ca-i frumos, ci-i frumos pentru ca-mi place.
Prietenul vechi e ca vinul: cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun.
Decat ar fi un sac de carte si-o mana de minte, mai bine o mana de carte si un sac de minte.
La casa cu doua fete mor pisicile de sete.
Acul este mic, dar scumpe haine coase.
Vointa inimii da aripi picioarelor.
Daca prietenul tau este miere, tu nu umbla sa-l mananci tot.
Ganduri multe, fara treaba, dovedesc o minte slaba.
In cuibul celui smerit dracul s-a pus la clocit.
Cel tarziu la manie e mai mare decat un viteaz.
Cine cauta vreme pierde vremea.
Pasul scurt lungeste viata.
Nu te lauda celui ce te stie.
Omul rau e ca un carbune, daca nu te arde te innegreste.
Omul nepatit, chiar vazand nu vede.
Nu vasul, dar ce pui in el miroase.
Cine se teme de moarte si-a pierdut viata.
Lauda in fata e jumatate ocara.
Poti opri vantul, apa si gura lumii?
La un sac de invatatura trebuie un car de minte.
Moartea impaca pe toti.