Intre muzica si personalitatea oamenilor exista o legatura incredibila. Potrivit unui studiu coordonat de Dr. Dr. Tomas Chamorro-Premuzic, efectuat in 2007, muzica ar fi asociata cu trei functii psihologice principale - cresterea performantei (muzica, in timpul unui antrenament fizic, de exemplu), stimularea curiozitatii (cum te pune pe ganduri piesa pe care o iubesti cel mai tare) si scoaterea in prim-plan a unui anumit gen de emotii (muzica vesela pentru petreceri, piese triste cand te desparti de cineva etc.). Astfel, psihologii au ajuns la concluzia ca muzica poate dicta personalitatea unui om. Asta doar in cazul in care o persoana este cu adevarat sincera cand vorbeste despre preferintele muzicale, cei mai multi mintind ca asculta un anumit gen doar pentru ca acel tip muzical este corespondentul anumitor valori.
Haideti sa decoperim caror trasaturi de personalitate le sunt asociate principalele genuri muzicale.
- Heavy metal
Potrivit psihologului Adrian North care a efectuat un studiu la care au participat peste 36,000 de persoane, pentru a afla legatura dintre muzica si personalitatea umana, fanii heavy metal sunt oameni rebeli, gentili si creativi.
- Compozitiile clasice
Cei care iubesc sa asculte piese clasice sunt, conform unui alt studiu efectuat de Dr. North, persoane complexe, increzatoare in sine si constiente de faptul ca sunt mai inteligente decat ceilalti.
- Hip-Hop
Alte studii releva faptul ca fanii muzicii hip-hop sunt oameni energici, atractivi, extrovertiti, foarte increzatori in sine si tind sa indrageasca aspectul social al muzicii - acela de a-si impartasi prin muzica gandurile si trairile cu altii si de a spune lucrurilor pe nume fara oprelisti.
- Muzica pop
Iubitorii de muzica pop au un temperament mai vulcanic, iar creativitatea nu este punctul lor forte, insa sunt oameni sociabili, increzatori in sine si veseli - sunt cel mai putin predispusi starilor de tristete sau depresie.
- Rock
Rockul clasic este preferat de persoanele egocentrice, care muncesc mult si aleg sa asculte acest gen muzical pentru a trai emotii intense. Fanii indie rock sunt mai creativi si mai deschisi noilor oportunitati, iar cei care asculta punk rock sunt persoane energetice, nu foarte empatice, dar care traiesc totul cu o intensitate deosebita.
- Folk, jazz si blues
Ascultatorii acestor genuri muzicale sunt persoane cu un nivel de creativitate foarte ridicat, meditative, deschise la minte si cu un spirit liber.
- Country
Cei care asculta acest gen muzical sunt persoane foarte empatice, muncitoare, extrovertite, dar conservatoare - nu foarte deschisi cand vine vorba sa accepte alte tipuri de muzica.