Mersul alaturi de T. nu este o simpla insiruire de pasi. In primul rand, e destul de greu sa mai fiu atent pe unde calc, ce e jos, in fata sau sus, plus ca am senzatia aceea ciudata de lipsa completa de control, asta pe linga faptul ca ma simt si supravegheat, nu de ea, ci de alte entitati.
Mersul alături de T. nu este o simplă înÈ™iruire de paÈ™i. În primul rând, e destul de greu să mai fiu atent pe unde calc, ce e jos, în față sau sus, plus că am senzaÈ›ia aceea ciudată de lipsă completă de control, asta pe lîngă faptul că mă simt È™i supravegheat, nu de ea, ci de alte entități. E toată lumea prin jur, cea cu care m-am războit verbal sau cu gândul. E oarecum greu să mai fiu în elementul meu acum. Mă simt transpirat, prăfuit È™i muÈ™chii mă dor; să tot fi mers vreo trei ceasuri. În realitate, cred că am mers cinci, dar nu am putut să privesc umbrele, poziÈ›ia soarelui, orizontul, pentru a mă orienta măcar precar. Toate persoanele pe care eu le văd mă împing în față, generându-mi direcÈ›ia. O să încerc să nu mai întorc capul peste umăr, să nu mai suspin, să nu mai zăbovesc inutil micÈ™orând distanÈ›a dintre tot ce cuprinde trecutul È™i mine. Și noi. O privesc pe T., cum lumina îi desenează cercuri pe chip, părul i se miÈ™că sub adieri line, È›ine pasul cu mine mergând totuÈ™i mult mai degajat, elegant, ca într-un dans. Pare că patinează pe nisipul de sub noi, în timp ce eu mă afund în el, îl salt cu degetele grele, mi-l lipesc pe trupul obosit. [...]