Minimaliste si elegante, locuintele din imagini fac parte din complexul rezidential Santa Caterina, amenajat recent de arhitectii si decoratorii de la Studio Alberto Apostoli, in orasul italian Verona. Unul dintre cele mai importante scopuri pentru designeri a fost sa amenajeze un spatiu exterior, in care locatarilor sa le faca placere sa se plimbe. Au mizat mult pe elemente verticale, care sa dea volum spatiilor locuibile si sa mascheze, pentru intimitatea si confortul proprietarilor, parterul fiecarei locuinte. In ceea ce priveste exterioarele, se amesteca intr-o panoplie fascinanta de materiale stucaturile, piatra naturala si suprafetele laminate verzi, triplu-stratificate. Restul complexului adaposteste gradini suspendate si gard viu, iar complexul e incalzit exclusiv prin intermediul unor panouri solare.