Fotograful Tim Flach a realizat o serie de portrete de animale, intitulata „More Than Human” (en., „mai mult decat uman”), in care fiecare dintre subiectii sai preia caracteristici aproape omenesti: personalitate, charisma si insusiri de caracter profund fascinante. Conform spuselor fotografului insusi, „aceste fotografii, animate de gesturi graitoare, ne plaseaza intr-o relatie directa de intimitate cu protagonistul.” Fotografiile sunt caracterizate si de un set-up complex de iluminare. Apoi, incadrarea si decuparea ulterioara a cadrelor scoate in evidenta detalii portretistice de exceptie, de la detaliile de pe aripile liliacului, pana la fiecare fir de blana alb-negru din invelisul ursului panda, sau ridurile de pe palmele primatei. Lucrul la realizarea fotografiilor e destul de solicitant, incat, dupa cum marturiseste Flach, nu stii niciodata la ce sa te astepti, atunci cand lucrezi cu animalele: temperatura, ambianta sonora si prezenta imblanzitorului sunt toate date esentiale, care trebuie ajustate cu finete, la fiecare sedinta foto.