In lumea fotografilor de vedete nu prea exista nume mai celebru decat Sante D’Orazio. Fotograful american s-a nascut in Brooklyn, New York in 1956, si a studiat pictura si artele frumoase la colegiul local. A fost discipolul lui Phillip Pearlstein si apoi si-a inceput cariera in 1981, la Vogue Italia, iar mai apoi la celebra revista Interview a lui Andy Warhol. Specialitatea lui D’Orazio, si domeniul in care s-a remarcat cel mai rapid a fost acela al fotografiilor de super-vedete. Si-a construit propriul univers imagistic, populat de actori, supermodele si staruri, printre care se numara Angelina Jolie, Pamela Anderson, Kate Moss si toti ceilalti pe care ii puteti vedea in imaginile de mai jos, de la De Niro la Sharon Stone si Johnny Depp. Pe parcursul celor peste doua decenii de cariera a documentat vietile celor bogati, celebri si frumosi, iar expertii spun ca putini altii au fost mai priceputi la asta decat el.