Un studio de creativi intr-ale designului interior din New York, Axis Mundi, a dat peste o casa superba, construita in 1846, in una dintre cele mai boeme zone ale orasului, Greenwich Village. Ce a urmat e de scris in manuale. Au luat fiecare dintre cele patru nivele (care includ subsolul) si le-au adus la tema modernismului si a contemporaneitatii. Aveau de creat un interior care sa se ridice la inaltimea colectiei de lucrari de Warhol, Haring si Basquiat a proprietarului. A iesit o casa vie, eclectica, plina de colaje, texturi greu de imaginat una langa alta si mobilier retro, semnat, printre altii, de nimeni altii decat monstrii sacri Salvador Dali si Antoni Gaudi. Marmura, bronz, candelabru de cristal, o pictura de Matta, crom si aluminiu – toate se intalnesc intr-un context cat se poate de propice, in care atentia la detalii da tonul.