Prima viata si-a inceput-o la fel ca orice om. A iesit, cu privirea inainte, luand prima gura de aer. Era nerabdator sa-si inlocuiasca lichidul din plamani cu pretioasa mixtura gazoasa..
Noua vieti...
Prima viata si-a inceput-o la fel ca orice om. A iesit, cu privirea inainte, luand prima gura de aer. Era nerabdator sa-si inlocuiasca lichidul din plamani cu pretioasa mixtura gazoasa..
A doua viata si-a inceput-o, copil fiind, cand toti cei din jur ii spuneau ca e un mare hotoman si i se prevede o cariera stralucita in domeniu. Dupa cateva mustrari de constiinta, a decis ca e momentul sa o ia de la capat, urmand sa actioneze numai in caz de stricta nevoie, asemeni unui haiduc. Asta cu luatul de la bogati si impartitul la saraci a mers brici pana cand a realizat ca si el era, de fapt, sarac..
A treia viata si-a inceput-o cand parca tot universul a complotat impotriva lui. Dupa primul examen, un lucru ce-i drept nu foarte complicat atunci cand este privit din afara dar potentat suficient de numeroase motive subiective, esecul l-a facut sa-si spuna ca trebuie sa se schimbe. Ochii i-au fost larg deschisi si, de atunci, a stat mereu cu burta pe carte..
A patra viata si-a inceput-o dupa o iubire ascunsa, in liceu. Era mult prea timid si se multumea sa stea intr-una cu gandul la ea, sa petreaca zilnic jumatate de ceas in fata casei ei si, sa o ajute mereu, fara ca macar ea sa stie. Dupa aproape doi ani, si-a spus ca trebuie sa iasa din carapace si a luat-o de la capat, increzator..
A cincea viata si-a inceput-o dupa o relatie lunga, in care a dat totul. Lucrurile pur si simplu nu au mai mers si, dupa terminarea ei, si-a spus ca nu va mai trece niciodata prin ce a trecut, pentru ca acum stie exact unde si cum a gresit. Nu a fost deloc asa cum si-a imaginat..
A sasea viata si-a inceput-o cand mediul in care muncea l-a schimbat prea brusc. Totul devenise insuportabil. Pierduse din cauza asta si alte cateva relatii. Tanjea dupa cateva ore libere in care putea sa fie doar el cu el. Dar nici atunci, miile de ganduri nu ii dadeau pace. A decis ca trebuie sa o ia de la capat, urmand sa fac numai ceea ce ii placea cu adevarat.
A saptea viata si-a inceput-o cand, dupa mari excese, a aflat ca sufera de o boala grea. Pacat ca numai adevarul dur l-a lovit si l-a facut sa fie cumpatat. A luat drumul de la capat, mult mai atent cu propria-i persoana..
A opta viata si-a inceput-o dupa ce parintii dragi l-au parasit. A fost prima oara cand a inceput sa citeasca Biblia..
A noua viata si-a inceput-o suferind. Pierduse persoana alaturi de care traise atata amar de vreme, amar care, datorita ei, fusese atat de dulce. A luat-o cu greu de la capat, fiind acum de nerecunoscut. A ramas in perfecta liniste, petrecandu-si timpul ramas, numai el cu el..
Acesta este, sa-i spunem asa, un caz fericit. In general, omul o ia de la capat, de nenumarate ori. Si, cand ajunge la sfarsitul drumului, se trezeste prea mic pentru a o lua iar de la capat, si totusi prea mare pentru a mai exista. Acesta este destinul omului..
Un articol de: Ianis