Daca va spunem ca yachtul pe care urmeaza sa-l vedeti e luxos, o sa ziceti, Mare lucru, yahturile sunt, prin definitie, luxoase. Yachtul Numptia e, insa, ceva mai mult de-atat.

Daca va spunem ca yachtul pe care urmeaza sa-l vedeti e luxos, o sa ziceti, „Mare lucru – yahturile sunt, prin definitie, luxoase.” Asa este, insa yahtul Numptia, proiectat la Rossinavi Yachts, in Viareggio, de studioul roman de arhitectura Salvagni Architetti, e ceva mai mult de-atat. Datele concrete sunt urmatoarele: are 70 de metri in lungime, e imbracat in otel, pe o structura de aluminiu si a fost expus la al 21-lea show anual de yachturi in Monaco, in septembrie, unde a fost oficial recunoscut printre cele 100 de mega-yachturi de top din intreaga lume. A fost lansat la apa in aprilie, de la Genova, si apartine unui om de afaceri american de origine italiana, care a ales sa-si pastreze anonimatul. Iar povestea din spatele cifrelor e cu atat mai interesanta. Revistele de specialitate povestesc fascinate de materialele de o opulenta incredibila care compun interioarele: covoare de matase tesute in tibet, o cada din marmura masiva in baia cu aburi, podele de cuartz pe punte si o masa de dining acoperita cu nichel suflat cu argint. Poate adaposti nu mai putin de 12 oaspeti, iar apartamentul prezidential include un dormitor, o zona media, o camera de lectura, doua dressinguri si o baie... Lista ar putea continua, dar imaginile va vor vorbi mai bine despre luxul ambarcatiunii decat orice alt detaliu.