Daca vreti sa stiti cum traieste lumea buna, aruncati o privire la apartamentul complet renovat al lui Devon Radziwill, fost redactor la Vogue. Nu e oricare locuinta la bloc: e situat pe Crosby Street, in SoHo, New York. Nici proprietarii nu sunt orisicine. Devon s-a maritat recent cu Phillip Radziwill, nepotul printului Stanislaw Radziwill. Apartamentul a fost renovat din greu, astfel incat sa pastreze mult din farmecul original (pereti expusi pana la caramida, podele din lemn masiv, semineu in living). E luminos si aerisit, dar, mai ales, e decorat cu atentie absoluta pentru fie si cel mai mic detaliu. Masa de sticla din living e ideala pentru pastrarea si expunerea cartilor pretioase. Nu lipseste o masa de biliard, cu o pictura abstracta semnata James Rosenquist in fundal. Biblioteca e generoasa, cu suficient spatiu pentru Mac-ul ei si PC-ul lui. Fotografii personale printate in-house, bomboniere grecesti cu monograma, pahare Chanel in bucatarie – dovezi ca luxul adevarat se compune din micile detalii irepetabile.