Sfaturi utile pentru a fi cea mai frumoasa la petrecerea de Anul Nou

Alegerea unei tinute potrivite pentru petrecerea dintre ani nu trebuie sa fie un calvar. Daca tinem cont de cateva detalii precum tematica petrecerii, locul unde se intampla totul si propriile noastre preferinte in materie de moda, lucrurile se simplifica in mod considerabil.

In cazul in care inca nu ati gasit tinuta ideala pentru noaptea de Revelion, sfaturile de mai jos s-ar putea sa va fie extrem de utile.

Forma corpului

Forma corpului este primul lucru care ghideaza alegerea unor haine care sa ne puna calitatile in evidenta si sa mascheze, pe cat posibil, micile defecte. Cand arati bine, te simti bine. Este important sa ne simtim confortabil in hainele pe care le purtam, indiferent de cat de elegante sunt acestea, iar o piesa vestimentara corect aleasa, care sa contureze cat mai natural liniile corpului ne va da incredere in noi si ne va asigura confort psihic si fizic.

  • Asadar, rochiile scurte va pot face sa pareti mai inalte in cazul in care statura dumneavoastra este una mica sau medie. Pe cand o pereche de pantaloni este o optiune ideala pentru doamnele si domnisoarele a caror inaltime nu este principala problema.
  • Cele dintre dumneavoastra care au o constitutie atletica vor arata extrem de atragatoare in rochii sau fuste pana la genunchi. Daca faceti parte din categoria femeilor cu forme mai voluptoase, un decolteu adanc, in forma de V, va va alungi vizibil silueta, in timp ce pantalonii drepti sau usor evazati si fustele/rochiile cu un croi in forma literei A va vor echilibra cu succes conturul corpului.

Locul in care petreceti Revelionul

Tinuta trebuie aleasa si in functie de locul in care se tine petrecerea de Anul Nou.

  • In situatia in care mergeti la munte pentru petrecerea de Anul Nou, nimic nu este mai potrivita ca o tinuta casual, dar atragatoare. Rochiile si fustele tricotate, jeansii evazati si topurile cu decolteu indraznet, pot fi alese cu succes in asemena circumstante.
  • Pentru petrecerile in localuri de lux aveti nevoie de un look extravagant, iar o rochie lunga, eleganta sau o salopeta sofisticata si o pereche de pantofi cu toc, ar fi optiunile cele mai potrivite in acest caz.
  • Daca petreceti Revelionul acasa, alaturi de prieteni si familie puteti alege o tinuta mai confortabila, cata vreme pastrati o nota de eleganta. O rochie din dantela, o fusta midi si un top simplu, sau pantalonii clasici si bluzele cu un decolteu mai adanc sunt potrivite pentru un aspect nici prea sexy, nici prea banal.
  • Pentru petrecerile in club aveti nevoie de o tinuta sexy, dar confortabila. Rochiile si fustele scurte, pantalonii din materiale rafinate sau din imitatie de piele si topurile cu aplicatii de paiete sau strasuri sunt, in acest caz, exact ce va trebuie.

Culoare si stralucire

Fiecare femeie are o culoare preferata, una pe care obisnuieste sa o poarte mai des. Fiind vorba despre un moment important cum este Revelionul, este bine sa purtam culori care sa ne reprezinte cat mai bine.

In afara de elegantul negru (purtat din cap pana-n picioare), nu este recomandat sa ne imbracam intr-o singura culoare. Trebuie sa fim indraznete si seducatoare in aceasta noapte, dar fara a ne tranforma tinutele in sorcove.


Printre cele mai potrivite cele mai combinatii de culori pentru petrecerea de Revelion se afla: galben si negru; gri si rosu; mov si gri; mov si negru.

Cat despre superstitiile legate de simbolistica anumitor culori pentru noaptea de Anul Nou, putem spune ca rosul si galbenul, asociat cu lenjeria intima, aduc noroc in viata amoroasa, iar verdele si albul sunt culori care "atrag" sanatate si energii pozitive. Filipinezii sunt de parere ca hainele cu imprimeuri circulare (buline, cercuri, picatele) sunt direct responsabile cu bunastarea si norocul nostru.

Accesorii si detalii

  • Pantofii trebuie sa fie vedeta intregii tinute. Pentru majoritatea petrecerilor care au loc intr-un spatiu inchis (restaurant, club, sali de evenimente etc.) merg de minune sandalele argintii sau aurii cu toc indraznet, pantofii cu toc foarte inalt sau cu platforma, pantofii cu modele deosebite (multicolori, cu sclipici, cu diverse aplicatii sau broderii) sau modele mai sofisticate de balerini. In cazul in care petrecerea se tine in aer liber, o pereche de cizme sau ghete elegante cu sau fara blanita sau alte aplicatii, va vor asigura confortul si eleganta de care aveti nevoie.

Indiferent de modul in care alegeti sa va imbracati de Anul Nou, nu uitati ca atitudinea este si ea un detaliu important in imaginea de ansamblu. Asadar, intampinati noul an cu mult optimism si multa bucurie.