Artista americanca Susan Hoerth a scos la lumina personajele din cele mai celebre carti pentru copii.

Artista americanca Susan Hoerth, care are un magazin pe nume RaidersOfTheLostArt in cadrul platformei Etsy, a scos la lumina personajele din cele mai celebre carti pentru copii. La propriu! Artista, de loc din Texas, a inceput prin a colectiona carti vechi, aruncate, pe care le-a readus la viata. „Alice in Tara Minunilor”, „Vrajitorul din Oz” si „Poveste de Craciun” de Dickens sunt doar cateva dintre cartile in care a sculptat artista. Fiecare lucrare e unica si costa de la $125 in sus. Hoerth spune ca principala ei pasiune e sa colectioneze diverse ‚nimicuri’ din calatoriile ei prin intreaga lume si sa le puna laolalta, intr-o colectie ampla de curiozitati. Obiectele vechi ii plac in mod special, pentru ca ii permit sa „repovesteasca povesti din trecut, sa le dea o viata noua si sa pastreze vii amintiri.”