Elegante, usor de facut si savuroase, pentru toate gusturile.

Masa festiva din Duminica Floriilor trebuie sa fie una speciala. Pentru ca in aceasta zi de sarbatoare se consuma, conform traditiei, peste, am facut pentru dumneavoastra o selectie de opt retete delicioase, si extrem de usor de preparat, pe baza de peste.

  • Sardine umplute cu rosii si capere

Ingrediente: 1 kg sardine, 500 g rosii, 100 g capere, 1 lamaie, 1 legatura patrunjel, 4-5 catei usturoi, sare, piper, ulei de masline.

Mod de preparare: Sardinele se spala, se eviscereaza si li se indeparteaza capetele si sirea spinarii. Se face un amestec din rosiile taiate cuburi, usturoiul pisat, caperele, patrunjelul tocat, sare si piper (dupa gust). Fiecare sardina se umple cu o lingura din amestecul de legume si se ruleaza de la cap spre coada pentru a se sprijini una de cealalata intr-un vas ceramic care va intra la cuptor. Dupa ce se aseaza toate sardinele umplute in vas, se stropesc cu ulei de masline si lamaie si se introduc la cuptor, la aproximativ 200 grade, pentru circa 20 de miunute.

delicatesa.ro

  • Pangasius cu ciuperci si smantana la cuptor

Ingrediente: 2 bucati file pangasius, 100 g ciuperci proaspete feliate, 2-3 catei usturoi, 2-3 linguri smantana, ulei de masline, sare, piper.

Mod de preparare: Bucatile de pangasius se taie in doua, se condimenteaza pe ambele parti si se prajesc in putin ulei de masline pentru cateva minute, pe fiecare parte. Se scot pe o farfurie. In aceeasi tigaie se mai adauga ulei de masline si se pun ciupercile la calit cu usturoiul pisat. Cand sunt gata ciupercile, se pune smantana si se mai lasa cateva minute pe foc. Intr-o tava se toarna sosul si peste el se pun bucatile de peste. Totul va sta la cuptor pentru aproximativ 15 minute. Se serveste cu garnitura de cartofi sau legume.


Bya Ralu

  • Somon in crusta de patrunjel la cuptor

Ingrediente: 500 g file somon proaspat, 2-3 legaturi patrunjel, rozmarin, 3 linguri ulei floarea soarelui, sare, piper.

Mod de preparare: Intr-un vas termorezistent se aseaza bucatile de peste peste cateva fire de rozmarin, se asezoneaza si se stropesc cu putin ulei. Patrunjelul se toaca si se presara peste somon, cat sa il acopere in totalitate. Tava se acopera cu o folie din aluminiu si se tine la cuptor, la 200 grade Celsius, pentru aproximativ de 35 minute. Se serveste cu lamaie si cu orice garnitura dorita.

pixabay.com

  • Peste cu sos de rosii si portocale

Ingrediente: 1 kg peste (orice va place), 300 g rosii tocate, 1 lingura pasta tomate, 1 ceapa alba, 3 catei usturoi, 30 ml ulei floarea soarelui, 1 portocala, sare, piper, 1 lingurita boia dulce/iute (dupa gust), 1 lingurita zahar.

Mod de preparare: Pestele se curata, se spala si se taie bucati potrivite. Ceapa tocata cuburi se caleste cu o lingura de ulei. Cand ceapa se rumeneste, se adauga usturoiul pisat si se ma lasa pe foc 10-20 secunde. Se adauga rosiile, sucul de la portocala, coaja data pe razatoare si pasta de rosii. Cand da in clocot se pun condimentele, se amesteca si se introduc bucatile de peste in tigaie. Se acopera vasul cu un capac si se lasa la fiert, la foc mic, 20-30 minute. Se poate servi cu orice garnitura dorita.


  • Macrou cu sos de mustar si capere

Ingrediente: 1 macrou eviscerat si fara cap, 100 ml apa, 1 lingurita ulei masline, sare.

Ingrediente sos: 1 lingura mustar, 1 lingura ulei masline, piper, zeama de la 1/2 lamaie, 1 lingura capere.

Mod de preparare: Macroul taiat in bucati potrivite se pune intr-un vas termorezistent, peste el se pune sare, ulei de masline, apa si se da la cuptor pentru 30-35 minute. In acest timp se prepara sosul amestecandu-se mustarul cu uleiul, zeama de lamaie, piperul si caperele. Se scoate macroul, se torna peste el sosul de mustar si se mai da la cuptor pentru 10 minute.


Constelatialeu

  • Macrou umplut

Ingrediente: 4 bucati macrou, 1 leg. ceapa verde, 4 catei usturoi, 1 lingurita mustar Dijon, 1/2 lingurita chilli, 1 lamaie, 1 leg, patrunjel, 2 linguri pesmet, 200 ml vin alb, sare, piper.

Mod de preparare: Pestele se spala, se curata si se condimenteaza cu sare si piper. Se toaca ceapa verde si patrunjelul si se piseaza usturoiul. Se face un amestec din ceapa, patrunjel, mustar, praful de chilli si pesmet. Bucatile de macrou umplute cu aceasta compozitie se pun intr-un vas termorezistent uns cu putin ulei, se stropesc cu vin, zeama de lamaie si se dau la cuptor pentru circa 50 minute.

elucubratiiculinare

  • Merluciu cu sos de lamaie

Ingrediente: 1 kg merluciu, 50 ml ulei, 50 g faina, 3 linguri smantana, 3 linguri lapte, 1 lamaie, 100 ml vin alb, 1 leg. patrunjel, sare, piper.

Mod de preparare: Pestele se condimenteaza, se unge cu ulei si se pune intr-un vas termorezistent, uns si el cu un pic de ulei, pentru circa 40 minute. Intre timp, se prepara sosul. Faina, smantana si laptele se amesteca bine. Se adauga zeama de la lamaie, vinul si 200 ml apa. Sosul se pune la foc mic si se amesteca pana cand da in clocot. Se opreste focul si se adauga patrunjelul. Cand se rumeneste pestele, se pune peste el sosul si se mai tine la cuptor 15 minute.


  • Salau cu prosciutto, rosii uscate si usturoi

Ingrediente: 2 kg salau, 200 gr prosciutto, 200 gr rosii uscate, 100 gr capere, 100 ml ulei masline, 6 catei usturoi, 4 foi dafin, 2 lamai, 2 ardei kapia rosii, 1 legatura ceapa verde, sare de mare, chilly.

Mod de preparare: Pestele se curata, se spala, se condimenteaza cu sare si chilly, se stropeste cu lamaie si se unge cu usturoiul pisat. Se cresteaza din 2 in 2 cm pe fiecare parte. In fiecare taietura se pune cate o fasie de prosciutto si o fasie de rosie uscata. In interiorul pestelui se pune un amestec facut din ardeii taiati feliute, ceapa si caperele maruntite, restul rosiilor uscate, foile de dafin si felii de lamaie. Pestele se da la cuptor, stropit cu putin ulei de masline, pentru 30 de minute. Se serveste cu garnitura preferata.

mihaelar63