Din poliester non-acidic, lipici, hartie si lumina, totul pe cadru de lemn, Jen Stark face sculpturi. Matematice, psihedelice, caleidoscopice si dramatice.
Din poliester non-acidic, lipici, hartie si lumina, totul pe cadru de lemn, Jen Stark face sculpturi. Matematice, psihedelice, caleidoscopice si dramatice, lucrarile artistei merita cu siguranta mai multa expunere decat primesc in momentul acesta. Au darul sa te transporte intr-un trecut incert, in care oamenii erau mai liberi sa viseze catre infinit si nu se cramponau de realitatile imediate intr-atat incat sa nu inteleaga metafora zenitului, a lui „evrica!” sau ale altor concepte, la limita dintre cosmogonie, poezie, spiritualitate si stiinte exacte. Jen, absolventa a universitatii de arta din Baltimore in 2005, si-a expus constant lucrarile in ultimii 5 ani. Asteptam sa aflam si ca si-a completat lista de premii si trofee.