E lunga tare, mi-a zis un om al strazii...

Ia uite cum ma joc eu de-a eroul prin boschetii timpului. Nu-mi da pace un singur gand: de unde pana unde tine? "E lunga tare", mi-a zis un om al strazii intr-o seara de mai, dupa ce statuse ploaia. M-am gandit atunci ca mi se vede, asa, in toata splendoarea ei. Nu e cu putinta s-o mai las in ochii lumii asteia, mi-am zis pe loc. Asa ca am indesat-o inapoi in lacasul ei. Misterios lucru, dar a intrat fara sa zica ceva de mama, de morti sau de draci. A intrat ca unsa. "Acum e mai bine", parea ca doreste sa-mi strige vagabondul, din departari cam gri. Acum e cert mai bine. Bun, o las acolo, sa nu-mi mai faca pielea ca de gaina. Ii spun sa stea cuminte si poate ma asculta. De parca ar fi dupa mine. E o intreaga filozofie la mijloc, sa nu credeti ca e simplu. Din ceas in ceas, cucul iese afara. E un blestem primit de la un vecin in varsta tare, pe care nici nu l-am cunoscut vreodata, chiar daca sta deasupra mea. Nimeni nu l-a cunoscut. El a facut sa iasa cucul, in semn de ora scursa. Si, ora de ora, mie imi iese si ma chinui sa o bag la loc. Mi s-a facut o rusine teribila, mai ales ca este destul de lunga si toti o privesc cu admiratie sau invidie. Sau poate lumea toata e numai in capul meu...

Am o valiza cam lunga dar si putin lata. E lunga tare, colorata, nu foarte solida. Am fost blestemat ca din ora in ora sa-mi iasa si sa-mi pun in dansa, vreau nu vreau, cate ceva. Tin acolo cateva iubiri din care am invatat atatea, persoane dragi pe care le-am pierdut inaintand prin viata, bubele dulci din genunchii copilariei, dinti pierduti, chipuri de bunici, locuri cutreierate demult, lacrimi din tristeti, nisip din mare, flori de padure pe care i le strangeam ei in buchete, alergand, frunze peste care mai saream, incercari, zambete, succese, melancolii, detalii care conteaza atat de mult, cate si mai cate. Le am pe toate acolo. Nu stiu daca lumea din jur chiar o vede sau totul e numai in inchipuirea mea, nu stiu daca omul strazii exista. Stiu numai ca, o scot mereu ca sa mai bag ceva in ea si ma tem tot timpul sa nu-i pierd continutul. Pana la urma conteaza numai ce tin acolo, nimic altceva. Si, cu cat e mai mare valiza asta, cu cat e mai plina de amintiri, imi dau seama ca am trait. O ascund in mine, uneori se ascunde singura sau iese cand ma astept mai putin. Adaug lucruri noi si caut printre cele vechi. E singurul lucru care conteaza cu adevarat...

Un text de: Ianis