Ati mai intalnit vanatori inofensivi? Dennis Binda, inarmat doar cu aparate foto, trepiede si obiective, e unul dintre ei. Animalele pe care le suprinde il privesc in ochi, il privesc peste umar, se lasa privite in timp ce mananca, vaneaza, se lupta, se joaca sau se inalta in zbor. Bufnite, vulpi, pasari colibri, vulturi—toate par sa il tolereze pe fotograf, ca si cum ar fi unul dintre ai lor. Cele cateva imagini cu un stol de pasari surprinse in zbor sunt cele mai graitoare in acest sens. In tot acest timp, Binda spune modest despre el insusi ca fotografia a inceput ca un hobby in timpul liceului, care a trebuit sa lase loc in viata sa pentru educatie, job si familie. Asta pana in 2006, cand o excursie in delta Okavango din Botswana i-a schimbat viata, readucand in ea hobby-ul uitat de alta data.