Deslusirea limbajului trupului animalului preferat.

Stiai ca pe langa mieunat și tors pisica ta comunica si iti transmite diverse semnale legate de felul in care se simte si cu ajutorul cozii? Ei bine, este adevarat, pe langa rolul pe care-l are pentru a se deplasa mai usor si a-si mentine echilibrul, coada pisicii este si un foarte bun instrument de comunicare cu cei din jur. Asta daca stii cum sa interpretezi corect semnalele transmise de ea.

Iata cum se traduc diversele pozitii ale cozii felinei tale:

  • Coada ridicata, cu varful drept – exprima incredere in sine, entuziasm și arata bucuria pentru ca-si vede stapanul.
  • Coada ridicata cu varful indoit, ca un semn de intrebare – inseamna ca pisica este doritoare sa se joace cu stapanul.
  • Coada ridicata si zburlta – semnifica teama animalului, iar prin zburlirea parului pisica incearca sa para mai mare pentru a intimida adversarii.

  • Coada in miscare – cand pisica da din coada dintr-o parte in alta lent arata ca felina se concentreaza pe un anumit obiect pe care este gata sa-l atace. Daca miscarea cozii este alerta sau tremuranda, pisica se simte amenintata si este pregatita sa-si atace adversarul. De asemenea, daca pisica loveste cu varful cozii podeaua in mod repetat, in timp ce sta intinsă, inseamnă că se simte iritata sau speriata.
  • Coada ascunsa intre picioare – este un semn ca animalul este foarte speriat.
  • Coada infasurata in jurul stapanului sau a altui animal – reprezinta o dovada de afectiune si poate fi privit ca echivalentul unei imbratisari.

sursa foto - pixabay.com