Daca portretele cu animale realizate de Mark Bridger va par cunoscute, e pentru ca v-ati mai intalnit pe Toxel cu selectii din portofoliul lui.
Daca portretele cu animale realizate de Mark Bridger va par cunoscute, e pentru ca v-ati mai intalnit pe Toxel cu selectii din portofoliul lui. E si greu sa nu le retii, asa multi-colore, vii, induiosatoare si adeseori haioase cum sunt. Bridger, nascut in West Malling, Marea Britanie, face parte din acea categorie de fotografi care isi lasa imaginile sa vorbeasca pentru el. Nu da detalii biografice, dar nu e greu sa presupui ca il sensibilizeaza natura si dinamica lumii animale, cu momentele ei de tandrete, frumusete sau violenta. E, probabil, o prezenta discreta, insa nu ii lipseste spontaneitatea—din moment ce s-a apropiat atat de timidele rozatoare de campie, dar a avut suficienta prezenta de spirit cat sa imortalizeze bufnite in zbor.