Daca denumirea de Chianti va suna cunoscut, e probabil pentru ca va face sa va ganditi la celebrele vinuri din regiune. Tot in Chianti se mai ascunde o minune, care va va face sa va ganditi intens la concediu si cele mai relaxante conditii in care l-ati putea petrece. Studioul italian de arhitectura Victoria Maria Interior Design propune o vila toscana complet renovata si ideala pentru un sejur de liniste si pace completa - vila Borgo La Stella. Vila in varsta de cateva secole nu-si ascunde anii la exterior, dar se bucura si de terase adumbrite de vegetatie, o piscina superba cu priveliste la dealurile line din imprejurimi si o atmosfera desprinsa din clasicii renascentisti. Interiorul, in schimb, imbina liniile simple ale stilului contemporan cu grinzi si podele de lemn si pereti din piatra naturala, pentru un altfel de lux, frust si sincer.