Cu siguranta nu e nici prima nici ultima locuinta amenajata anume pentru confortul si distractia pisicilor, insa aceasta casa impresionanta, situata in Goleta, California, a necesitat si o investitie de $35.000 din partea proprietarului. Barbatul a apelat la compania de constructii si amenajari Trillium Enterprises pentru a-si modifca locuinta cu praguri colorate, poduri si stalpi infasurati cu sfoara, pe care pisicile sa-i poata scarmana in voie. Toate camerele, de la dormitorul principal la bucatarie, baie si birou, sunt un adevarat rai pentru mate. In afara de praguri si stalpi, accesoriile pentru pisici mai includ si un pod in spirala, o scara in miniatura si cateva tunele. Casa e, de asemenea, prevazuta si cu un sistem special de aerisire, care permite proprietarului sa scape de mirosurile inevitabile intr-o locuinta impartita cu 18 pisici.