Compania DeLorme a gasit o metoda inovatoare de a isi promova propriile servicii de cartografiere a intregii planete. Firma de cartografie a construit-o pe Eartha, un model tridimensional, rotativ, al planetei pamant. Instalatia cu diametrul de 12,6 metri a fost numita de Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai mare glob rotativ din lume. A fost construit pe parcursul a doi ani, iar inaugurarea a avut loc in 1998. Astazi, Eartha e situata intr-un atrium de sticla cu trei etaje, aflat la sediul DeLorme in Yarmouth, Maine. Cadrul structurii e format din 6.000 de tuburi usoare din aluminiu, acoperite cu 792 sectiune de harta, dezvoltate cu ajutorul tehnologiei pe calculator pe parcursul unui an intreg. Conform companiei, globul a fost realizat la o scara de 1:1.000.000, astfel incat vizitatorii pot sa dea ocol intregii planete in doar cateva clipe. Pentru ca ultimii 15 ani au afectat aspectul globului, compania FedEx a investit recent in renovarea sa, pe propria cheltuiala.